Dani Lary vine la Bucuresti

Vlad Grigorescu | August 24, 2011 | no comments
Dani Lary vine la Bucuresti

Stiu ca v-am mai zis dar va mai zic o data. In toamna vom avea primul spectacol de magie, de statura asta in Romania, la Sala Palatului. Uite ce scrie si in descrierea spectacolului:

Dani Lary vine in Romania pentru prima data cu un nou spectacol  pus in scena de regizorul român Iulian Furtuna.

Pentru prima data in Romania, pe data de 12 octombrie la Sala Palatului din Bucuresti se va produce unul din cei mai renumiti maestri ai iluzionismului mondial, francezul Dani Lary. Peste 300 de numere inventate de el sint cunoscute si aclamate in lumea intreaga, jucate de el insusi si echipa sa in teatre si televiziuni sau vindute altor iluzionisti celebri, cum ar fi David Coperfield.

Noul spectacol se cheama “Cheia Misterelor” iar premiera lui a avut loc in celebra sala  Olympia din Paris, marcind un eveniment exceptional in peisajul cultural francez si mondial. Dani Lary si trupa lui de artisti de exceptie ( actori, dansatori, cintareti, mimi si marionetisti) au fost aplaudati timp de peste 20 de minute in “standing ovation” la sfirsitul primei reprezentatii iar televiziunea nationala TF1 a trecut de la statutul de partener la cel de coproducator al spectacolului.

Turneul international al acestui nou spectacol demareaza chiar la Bucuresti. Poate nu din intimplare, caci punerea in scena e semnata de regizorul român Iulian Furtuna, artist international cu multiple talente in domeniul spectacolelor vizuale ( discipol al celebrului mim Marcel Marceau si fost student la Academia de Teatru din Bucuresti, el este actor, marionetist, scenograf si realizator la Canal + si BBC, profesor la mai multe universitati si conservatoare de teatru si cinema din  Anglia si Franta).

Spectacolul dureaza 2 ore. Povestea Contelui du Bois de Naix, inspirata din viata unui personaj real, un fel de conte Dracula, este pusa in scena in majestuoase decoruri gotice si baroce, cu personaje percutante de viata si originalitate, si mai ales folosind 40 de efecte de magie si iluzionism impresionante, cum numai Dani Lary ar fi putut inventa! Explozii, aparitii si disparitii de personaje in fum si flacari, levitatii de personaje si de decoruri, tunuri care proiecteaza oameni in decor, ghilotine care taie capete, o lume de vis si iluzie, de poezie si grotesc, imagini de o forta spectaculara nemaintilnita pina aici.

Dani Lary prezinta astfel un spectacol de un nou gen, “comedie magicala”, un fenomen in lumea spectacolului contemporan si a showului de orice gen, si in mod sigur cel mai bun show de iluzionism pe care il putem vedea la ora actuala in Europa.

Rendez-vous pe 12 octombrie la Sala Palatului din Bucuresti.”

Desi eu personal nu ma dau in vant dupa genul asta de magie, o sa ma duc sigur si recomand sa mergeti si voi pentru ca asa ceva, cine stie cand o sa mai vina pe la noi pe la tara pe aici. E practic usa care se deschide pentru viitoarele lucruri asemanatoare care o sa vina. E pacat sa nu ajutam la deschiderea ei.

Biletele le gasiti ori la Sala Palatului, reteaua Diverta, myticket.ro ori pe bilete.ro.

 

 

MENTAL SHOW cu Vlad Grigorescu

Vlad Grigorescu | August 2, 2011 | 1 comment
MENTAL SHOW cu Vlad Grigorescu

In primul rand, in perioada urmatoare, avem confirmate spectacole la CRAIOVA, PITESTI, RADAUTI si TIMISORA.

BLIND – 5 August – Craiova 

STAND UP MAGIC – 6 August – Pitesti

BLIND – 15 August – Timisoara

MENTAL SHOW – 19 August – Craiova

Pentru mai multe detalii despre spectacole, trimtieti un mail la contact@vladgrigorescu.com.

Ce avem nou in ce avem programat pana acum? “MENTAL SHOW“! De fapt… nu este tocmai nou. Din motive tehnice, am decis sa renunt la “Mind Reading Show” si sa readuc “Mental Show“. De fapt, actualul “Mental Show” este o combinatie dintre “Mind reading show” si spectacolul “Mental Show” pe care il faceam acum vreo 2 ani la Cafe Deko in Bucuresti. Am luat cateva parti dintr-unul, altele din celalalt si am adaugat cateva chestii noi.

V-am mai povestit ca spectacolele mele se formeaza in fata publicului pentru ca nu pot sa repet acasa lucrurile interactive. Nu sunt schizofrenic, desi uneori asa pare. :)

Dupa cum vedeti, prima reprezentatie a acestui spectacol, cu putin noroc, va fi la Craiova, pe 19 August. Sper ca pana atunci sa fie gata. Urati-mi succes! :)

Mai jos aveti afisul:

 

 

Spectacole in Bucuresti

Vlad Grigorescu | March 23, 2011 | 1 comment
Spectacole in Bucuresti

Dragi Bucuresteni,

In ultima vreme am fost plecat mult prin tara dar nu v-am uitat. Saptamana viitoare am programat doua spectacole pentru voi, unul pe 29 Martie si unul pe 1 Aprilie(nu e  o pacaleala). Mi-ar placea sa va vad prezenti in numar cat mai mare asa ca luati-va prietenii si veniti sa ne batem joc de paranormal impreuna.

BLIND – MARTI, 29 MARTIE, ORA 21.00, LA TONKA SOUL CAFE

MIND READING SHOW – VINERI, 1 APRILIE, ora 21.00, CLUB PROMETHEUS

Stand Up Magic la Porto Arte, Timisoara

Vlad Grigorescu | March 18, 2011 | 1 comment

Azi trebuia sa fie spectacolul “Stand Up Magic” la Timisoara. Impresarul mi-a spus ca l-au anulat din lipsa de rezervari suficiente pana la sfarsitul zilei de ieri. Am sunat fara sa spun cine sunt si am intrebat de ce nu se mai tine si organziatorul de acolo mi-a spus ca “Vlad Grigorescu nu poate ajunge”.

POFTIM!?!?!?

Daca au mai fost si alte persoane carora li s-a spus acelasi lucru, trebuie sa stiti ca nu eu nu pot ajunge ci ei l-au amanat. Eu am fost anuntat aseara la 23.00 cand eram cu bagajele facute. Imi cer scuze timisorenilor si promit ca o sa gasim o locatie competenta in care sa venim cu spectacolul.

Cred ca este recomandat sa nu mai mergeti la clubul Porto Arte din Timisoara ca nu se stie, e posibil sa “nu poata ajunge” artistii.

De ce s-a anulat spectacolul de la Cluj

Vlad Grigorescu | March 14, 2011 | 1 comment
De ce s-a anulat spectacolul de la Cluj

Scriu acest acest articol din respect pentru cei care ar fi vrut sa vada spectacolul de saptamana asta de la Cluj, la Euphoria Music Hall. S-a anulat, si este primul spectacol anulat de mine direct.

Eu am meseria/vocatia pe care o am pentru ca imi face placere inainte de toate. De aceea imi doresc, pe cat posibil, toate spectacolele mele sa fie facute bine. Nu fac spectacole doar de dragul de a le face, ca sa iasa la numar sau pentru bani. Vreau sa fie cat mai bune. Iideea turneului meu prin tara este promovarea acestui gen de spectacol si contruirea ideii de spectacol de club, organizat ca atare.

De fiecare data cand merg intr-o locatie noua fac spectacolul “Stand Up Magic” pentru ca e un show care are ca rol introducerea oamenilor in ideea de “mentalism” si este un spectacol care STIU SIGUR ca e bun si publicul il apreciaza. Exista doar cateva conditii pe care le pun in schimbul acestui rezultat. Una dintre aceste conditii si cea mai importanta dupa parerea mea este sa se plateasca bilet la intrare.

Spectacolul este interactiv, oamenii participa direct, pe scena, alaturi de mine. Daca spectatorii nu platesc bilet la intrare este foarte posibil nici sa nu stie ca urmeaza sa fie un spectacol acolo, sa il trateze cu lipsa de respect si atentia necesara, sa nu fie deschisi catre participare si sa strice spectacolul din lipsa acestor lucruri. Scopul meu este ca spectacolul meu sa iasa bine si de aceea eu refuz sa fac spectacolul daca la intrare nu se pune bilet. Banii de pe bilete nu ajung la mine oricum, vreau doar ca spectatorii sa plateasca.

Circumstantele m-au facut sa fac si un spectacol fara bilet si am simtit diferenta pe pielea mea si mai ales in fluenta spectacolului care a mers foarte greu. Din acest motiv, la acest capitol nu mai fac compromisuri si tot din acest motiv, spectacolul de miercuri de la Cluj s-a anulat. Organizatorul nu a vrut sa puna bilet(sunt convins ca din motive bine intentionate) si nu am reusit sa il convingem sa schimbe asta.

Decat sa fac un spectacol mai slab ca sa iasa la numar si sa iau banii pe el degeaba, prefer sa stau acasa. Pentru mine e mai important ca spectacolul sa iasa bine, din respect pentru cei care vin sa il vada. Imi cer astfel scuze fata de clujenii care si-ar fi dorit sa vada spectacolul si promit ca o sa ajung si in Cluj, in conditii normale.

 

Omul sfinteste locul

Vlad Grigorescu | March 13, 2011 | 3 comments
Omul sfinteste locul

De vreo 2 luni ma plimb prin toata tara cu turneul nostru. Au fost si o sa fie peste 40 de spectacole si mai urmeaza…

De fiecare data cand ajung intr-o locatie noua fac spectadcolul Stand Up Magic, spectacolul meu de referinta. Spectacolul este mereu fel, cuvant cu cuvant, actiune cu actiune, dovada a experientei. Tot ce difera la spectacole este publicul. Fiind interactiv, spectacolul depinde mult de asta. Astfel, acelasi spectacol poate iesi diferit ca atmosfera generala. Iese foarte bine de fiecare data dar atmosfera este diferita.

Am trecut prin multe cluburi din toata tara. Unele mai aratoase, altele mai putin aratoase dar dintre ele, in ochii mei, unele s-au remarcat si nu dupa cum arata ci dupa cine se ocupa de ele pentru ca omul sfinteste locul. Am intalnit cluburi care arata superb dar sunt pe mana unor persoane fara respect fata de nimic, fara amabilitate, fara educatie, inspiratie sau abilitati manageriale. Deasemenea, am gasit si cluburi mai putin frumoase si ferchezuite dar de care se ocupa niste oameni minunati. Oamenii minunati atrag oameni minunati si asa publicul se filtreaza si locul se transforma in unul special(in sens pozitiv).

Sunt cateva cluburi in care m-am simtit foarte bine si care mi-au atras atentia in mod special, datorita patronilor/managerilor si publicului. Vreau sa le mentionez(in ordine alfabetica) pentru ca merita: Ceapa Rosie(Deva), Imperium(Sibiu), Play(Craiova), Prohibition(Medias), The Score Pub(Satu Mare).

Multumim pentru gazduire si ne vom mai intoarce pentru ca OMUL SFINTESTE LOCUL!

 

BLIND la Lost Society

Vlad Grigorescu | February 23, 2011 | 2 comments
BLIND la Lost Society

Dragii mei, in lunile februarie-martie si probabil cu continuare si in lunile urmatoare am facut si voi face spectacole prin toata tara dar asta nu inseamna ca in Bucuresti voi fi absent. Dupa premiera de saptamana trecuta, vineri avem spectacolul BLIND, la Lost Society(un loc foarte simpatic si elegant).

Mai jos aveti lista cu spectacolele din turneu de pana acum si care vor urma. Se vor mai adauga date si orase noi asa ca urmariti detaliile pe pagina de spectacole.

STAND UP MAGIC – 26 Ian, Craiova
STAND UP MAGIC – 27 Ian, Resita
STAND UP MAGIC – 4 Feb, Pitesti
STAND UP MAGIC – 6 Feb, Sibiu
MIND READING SHOW – 11 Feb, Constanta
BLIND – 13 Feb, Sibiu
MIND READING SHOW – 18 Feb, Bucuresti
BLIND – 25 Feb, Bucuresti
STAND UP MAGIC – 26 Feb, Petrosani
MIND READING SHOW – 27 Feb, Sibiu
STAND UP MAGIC – 3 Mar, Satu Mare
STAND UP MAGIC – 4 Mar, Baia Mare
STAND UP MAGIC – 5 Mar, Oradea
STAND UP MAGIC – 6 Mar, Medias
STAND UP MAGIC – 8 Mar, Piatra Neamt
BLIND – 9 Mar, Craiova
STAND UP MAGIC – 10 Mar, Bucuresti
BLIND – 11 Mar, Medias
STAND UP MAGIC – 12 Mar, Sinaia
STAND UP MAGIC – 13 Mar, Alexandria
STAND UP MAGIC – 18 Mar, Timisoara
STAND UP MAGIC – 25 Mar, Barlad
MIND READING SHOW – 1 Apr, Bucuresti

THE MIND READING SHOW – PREMIERA

Vlad Grigorescu | February 15, 2011 | 3 comments
THE MIND READING SHOW – PREMIERA

Va spuneam ca o sa avem un poster nou mai simplu(asa cum mi s-a propus). Mai simplu de atat nu cred ca se poate. Va astept vineri la spectacol.

Ia uitati ce am facut!

Vlad Grigorescu | February 1, 2011 | 2 comments
Ia uitati ce am facut!

Puteti sa spuneti ca e noul meu piercing, puteti sa spuneti ca sunt Iisus, puteti sa spuneti ca mai bine aveam in mana alt tip de cui(get it? “CUI”), puteti sa spuneti ca e photoshop, ca e un magnet acolo, ca sunt nebun sau ca m-am nascut cu o gaura in mana dar ce e cel mai important este ca Vineri ne vedem la Pitesti, Duminica la Sibiu, Vinerea cealalta la Constanta, Duminica cealalta iar la Sibiu si apoi la Bucuresti(pe 18 si 25). Fara gaura in mana, evident.

PS: Jur chiar pe Iisus ca nu e nici un magnet acolo. :D

PREMIERA "THE MIND READING SHOW"

Vlad Grigorescu | January 23, 2011 | no comments
PREMIERA "THE MIND READING SHOW"

PREMIERA “THE MIND READING SHOW” IN BUCURESTI!

Vineri, 18 Februarie, ora 21.30, la Club Prometeus(Pta. Natiunilor Unite nr. 3-5), Bucuresti. (Harta AICI)

Pretul biletului este de 20 lei si rezervarile se fac la numerele: 021-33 666 38 sau 021-33 666 78

“THE MIND READING SHOW” este un spectacol interactiv asa cum v-am obisnuit. De data asta, toata sala va participa direct la un act in care voi incerca aparent sa ghicesc gandurile ascunse ale spectatorilor si chiar mai mult, sa raspund la intrebarile lor, la care poate nici ei nu au un raspuns, fie ele si stupide. Evident, totul va fi combinat cu un minim de comedie si intorsaturi.

Spectacolul nu are absolut nici o legatura cu paranormalul, ezotericul, religia de orice fel sau alte tipuri de flacara violet. Show-ul nu trebuie tratat cu prea multa seriozitate pentru ca eu personal cred mai mult in vrajeala decat in vrajitorie.